• Emisiuni
  • Survivor România
  • INTERVIU Zanni, dezvăluiri în exclusivitate despre experiența Survivor: „Te poți câștiga pe tine”

INTERVIU Zanni, dezvăluiri în exclusivitate despre experiența Survivor: „Te poți câștiga pe tine”

INTERVIU Zanni, dezvăluiri în exclusivitate despre experiența Survivor: „Te poți câștiga pe tine”

16 ianuarie 2022 este cea mai importantă zi din televiziune în acest an: Survivor România vine cu un nou sezon la PRO TV, de la ora 20.00!

Show-ul nu este garantat doar la TV, ci și în mediul online, acolo unde, imediat după ce episoadele se termină, începe Survivor: Extrashow, producție VOYO | Original ce îți va oferi o extraporție de aventură și care este prezentată de Zanni, câștigătorul Survivor România 2021.

Astfel, în fiecare seară de duminică, luni și marți, Survivor: Extrashow va fi cu ochii pe cei 24 de concurenți - Faimoși și Războinci - care au acceptat provocarea și se afla în lupta pentru marele premiu de 100.000 de euro.

Înainte de prima ediție a producției VOYO | Original, Zanni ne-a acordat un interviu în exclusivitate:

protv.ro: Ce ai făcut cu banii pe care i-ai câștigat la Survivor?

Zanni: Mi-am cumpărat locuința mea. Mi-am refăcut viața…

Toți Faimosii par prieteni acum, la plecarea în Republica Dominicană. Crezi că se vor întoarce tot prieteni sau unii vor deveni „dușmani”?

E mult spus dușmani, dar sunt sigur că nu vor înțelege cu ușurință că formatul emisiunii este de așa natură încât să vrei să rămâi TU ultimul. TU te pui pe primul loc. TU. Nu altcineva. Prietenia asta și „Hai să fim o echipă” este doar o iluzie și, mai exact, este doar o mască pe care mulți o poartă, crezând că este greșit să-ți asumi faptul că îți dorești să rămâi tu ultimul, ceea ce înseamnă că vrei să-i elimini pe toți, chiar și pe cei din echipa ta. Dorința asta este esențială pentru ultimul rămas, iar dorința asta, cel mai probabil, fără să vrei, elimină orice sentiment de prietenie. 

Cum te schimbă, ca om, experiența Survivor?

Schimbarea nu este garantată, experiența fiind benefică doar pentru cei conștienți. De altfel, experiența poate să fie și dăunătoare, nu doar benefică. 

În ce relații ai rămas cu Ana Porgras? Presa tabloidă mai întâi a afirmat că formați un cuplu, dupa care s-a scris că v-ați certat destul de rău...

N-am mai vorbit cu Ana de când s-a terminat finala. N-am fost niciodată într-o relație cu ea mai mult decât s-a putut vedea la TV. Mi-e drag de ea, n-am uitat-o și am trecut peste cele auzite sau văzute. Presa tabloidă vinde multă „găluști”. Adevărul e că sunt și mulți „pofticioși” gata să le „înfulece”. 

Ai avut o relație foarte bună cu Sebi și Cosmin. Păstrezi legătura cu ei?

Am avut o relație bună și cu ei, și cu alții. Relațiile diferă de la caracter la caracter… mai mult sau mai puțin bune. Sunt încă în prezent atât de nesigur dacă ce am trăit a fost pe bune în totalitate sau nu. Nu obișnuiesc să fiu sigur zdravăn din pricina niciunui aspect, dar cu siguranță îi iubesc pe ei pentru toate experiențele care m-au clădit. 

Cum te înțelegi acum cu Jador? Ați avut momente tensionate în trecut…

La fel de incert sunt și în privința lui Jador. L-am urât cu tot sufletul în emisiune, dar era și o parte-n mine care-l iubea și înțelegea. Am câteva lucruri în comun cu Jador, care mă ajută să nu-l judec și să-mi amintesc și cu drag de el. 

Ce sfaturi le-ai da celor care sunt acum la Survivor?

Să fie pe bune, pentru că pe lângă bani și imagine, te poți câștiga pe tine. 

Crezi că Alex Velea sau Antonia s-ar descurca în acest show?

Nu cred că s-ar descurca, pentru că nu cred că ar putea sta atât de mult timp departe de familie.

Dacă ai putea să dai timpul înapoi, ce ai schimba la viața ta?

Nu există remușcări. Cât despre ce mai puteam să fac… chiar am făcut tot ce mi-a stat în putere să fac. Ce-am știut mai bine, am făcut, ce n-am știut, am învățat. 

Ce piese pregătești pentru acest an?

Tot felul de piese. Trapanele, trap… Dacă de mâine e rock-ul în trend, de mâine-s rocker. 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Survivor România

Articole pentru emisiune Survivor România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni