Relu Pănescu: "Nu am fost primit cu căldură. Eu am fost acceptat de nevoie"

Relu Pănescu: "Nu am fost primit cu căldură. Eu am fost acceptat de nevoie"

Relu Pănescu a fost eliminat din competiția Survivor România pe 19 aprilie, după numeroase controverse pe care le-a stârnit.

Ajuns în țară, a fost așteptat și răsfățat și de soția sa și de fiica cea mică, dar și de o verișoară stabilită în Germania. Când i-a vorbit lui Zanni despre familie, Relu Pănescu s-a emoționat și ochii i s-au umplut de lacrimi. Cei dragi i-au atras atenția că în timpul show-ului și-a arătat prea mult latura sensibilă și sentimentele, dar a mărturisit că i-ar fi fost imposibil să facă altfel. 



Relu Pănescu venit la Survivor Extrashow și a discutat cu Zanni despre toate câte a înfruntat în timpul show-ului. A mărturisit că, deși a fost nominalizat în repetate rânduri, a fost surprins că a plecat:
 
„Am venit la tine cu spiritul de Războinic, pentru că mi-a rămas acest spirit până când Dumnezeu va hotărî să stingă lumina. (...) În momentul în care domnul Dan a anunțat că voi părăsi competiția, am fost oarecum surprins. Nu mă așteptam, așa cum a și spus TJ.”
 
A mai mărturisit că a fost dezamăgit de zâmbetul colegilor la plecarea sa, dar că s-a simțit mereu tolerat de grup:
 
"Nu am fost primit cu căldură, ca și ceilalți colegi. Eu am fost acceptat de nevoie."

Pe VOYO puteți vedea în premieră Survivor Extrashow, imediat după show-ul de la TV.  Prezentat de Zannidache, adică Zanni, câștigătorul ediției de anul trecut ”Survivor România”, show-ul ”Survivor: Extrashow”, o producție VOYO | Original, îți va oferi o extraporție de aventură.

VEZI ȘI VIDEO:




FOTO: FACEBOOK RELU PĂNESCU

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Survivor România

Articole pentru emisiune Survivor România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni